STEYsha School of Irish Dance


Cursuri

Cursuri solo

  Cursurile de solo dancing se axează pe coregrafii individuale, în soft shoes şi heavy shoes, cât şi ceili şi coregrafie. Orele de solo dancing, fiind principala activitate a şcolii, cuprind toate elementele necesare pentru dezvoltarea dansatorilor: tehnică, stretching, exerciţii de forţă şi de ritm, exersarea de elemente sau combinaţii de elemente, creare de paşi, învăţare şi exersare de paşi de solo, coregrafii de ceili sau pentru spectacole, totul spre beneficiul cursanţilor. Delimitarea pe grupe de vârste se face numai între cursul Mini Irish şi restul cursurilor, dinamica dintre copii, tineri şi adulţi fiind un detaliu pe care punem mare accent în insuflarea acestora cu disciplina specifică dansului irlandez.

curs_01
BEGINNERS

  Cursul se adresează oricărei persoane care vrea să-şi însuşească noţiunile de bază ale dansului irlandez, de la primele elemente de tehnică şi de dans, până la abordarea şi perfecţionarea dansurilor de nivel de începător. Toţi începătorii pornesc la drum cu soft shoes, trecerea la heavy shoes făcându-se în funcţie de progresul fiecărui cursant, atunci când acesta este pregătit pentru acest adaos. Înscrierile la acest grup se primesc de-a lungul întregului an, cu începere preferată la fiecare început de lună.

  Metodele de lucru din timpul cursului sunt adaptate fiecărui cursant, pentru ca aceştia să înveţe baza dansului irlandez într-un mediu plăcut, cu un echilibru perfect între calm şi antren. Durata aproximativă pe care un cursant o va petrece în acest grup este de un an de studiu, însă pe parcurs s-au întâlnit şi cazuri distincte care au evoluat în afara tiparului standard, motiv pentru care evoluţia individuală poate diferi. În cazul persoanelor care vor să participe la cursuri numai pentru relaxare, se poate opta pentru permanentizarea în acest grup, la care cerinţele tehnice nu sunt la acelaşi nivel ca la următoarele grupuri, sau la grupul de set dancing. Începătorii pot alege frecvenţa cu care vor participa la cursuri, însă ideal ar fi un minimum de două zile pe săptămână.

curs_02
PRIMARY

  Nivelul primary este pentru dansatorii ce au progresat de la grupul de începători, fie prin rezultatele la feiseana, fie prin prisma profesoarei. Dansatorii transferaţi de la alte şcoli de dans irlandez, care au atins cel puţin nivelul de primary, dar mai au şi dansuri de beginners de câştigat în feiseanna vor fi integraţi tot în acest grup. Pentru a putea progresa la nivelul Primay, dansatorii trebuie să poată executa corect toate dansurile de beginners şi minimum un 1 set tradiţional.

curs_03
INTERMEDIATE / OPEN

  Avansarea la Intermediate/Open este râvnită de mulţi dansatori mai mici în nivel. Grupul este pentru dansatorii care au parcurs cu succes toate dansurile de beginners şi primary : soft shoes şi heavy shoes şi un minimum de două seturi tradiţionale. Cursurile pentru acest nivel necesită dedicaţie şi seriozitate, dificultatea elementelor şi a coregrafiilor fiind considerabil crescută faţă de Primary. Dansatorii avansaţi se vor antrena pentru competiţii şi reprezentaţii, aceştia fiind baza pentru evenimentele cu număr limitat de dansatori. Chiar dacă unii dansatori avansaţi vor opta să nu participe la competiţii, pregătirea lor va impune acelaşi standard ca şi pentru dansatorii competitivi.

Cursuri speciale

curs_04
MINI IRISH

  “Mini Irish” este pentru copii între 2,5 şi 6 ani şi părinţii acestora. Înscrierile în acest grup se fac pe durata întregului an, cu începere periodică, în funcţie de fluxul solicitărilor.

  Cei mici vor învăţa coordonarea minte-corp, braţe-picioare şi îşi vor antrena urechea muzicală. Asemeni cursurilor de pre-balet, Mini Irish este pre-Irish, pentru că abordează elemente premergătoare dansului irlandez: săritul pe loc, săritul pe deplasare, mersul pe vârfuri, poziţia picioarelor, mişcarea pe o anumită traiectorie, diversele ritmuri ale muzicii irlandeze, point, echilibru, menţinerea nemişcată a braţelor etc. Cei mici vor interacţiona cu toate aceste elemente prin joc şi team-work, alături de un membru al familiei. În abonamentul pentru un Mini Irish intră un copil şi un adult din familia sa.

  Odată cu împlinirea celor şase ani, sau mai devreme, în funcţie de dezvoltarea fiecărui copil, aceştia vor putea avansa la grupul de Solo dancing – Beginners, unde vor aplica noţiunile învăţate la Mini Irish chiar pe elementele de dans irlandez şi, ulterior, pe coregrafii întregi.

curs_05
SET DANCING

  Acesta este grupul de hobby. Irish Set Dancing este simplu și puțin solicitant, dar foarte distractiv! Nu este nevoie de experiență anterioară în Irish Dance, de pantofi speciali sau de un corp extrem de sportiv. Cursul a fost gândit pentru a le fi accesibil tuturor participanţilor mai puțin sportivi, a celor care se simt irlandezi la suflet şi îşi doresc să ia contact cu această cultură bogată prin intermediul dansului.

  Orele de set dancing sunt ținute de Ștefan Milutinovici pe baza celor învățate în taberele de vară din Irlanda (Willie Clancy Summer School) și ghidat de Mara Cernat, TCRG (profesor certificat de dans irlandez).

curs_06
CURSURI PARTICULARE

  Se poate opta pentru cursuri particulare pentru perfecţionarea coregrafiilor şi tehnicilor deja învăţate, pentru recuperarea materialului cu care cursantul a rămas în urmă faţă de grupul în care este integrat, pentru pregătire suplimentară pentru competiţii, sau realizarea unui program de pregătire fizică menit să ajute dansatorul să-şi perfecţioneze tehnica. Nu recomandăm cursuri private pentru învăţarea propriu-zisă a dansului irlandez decât ca ultimă soluţie în cazul în care programul cursantului nu îi permite altă variantă.

  De asemenea, dacă este necesară pregătirea unei coregrafii pentru concursuri de talente, pentru probe de admitere la facultatea de teatru sau şcoala de coregrafie, varii evenimente sau ocazii (se poate lucra şi la dansuri de cuplu pentru nuntă, sau dansuri părinte-copil pentru evenimente de familie), sau orice altă ocazie pentru care plănuiţi să-i surprindeţi pe cei implicaţi cu un număr neaşteptat de dans, acesta este cursul ideal.

  Indiferent de motiv, cele 60 de minute de curs privat sunt o oportunitate productivă de pregătire în dansul irlandez! Cursurile private cu minori se fac doar în prezenţa unui părinte sau aparţinător al cursantului.